Enrique Iglesias va concerta la Cluj. Când vor fi puse în vânzare biletele

Enrique Iglesias va concerta la Cluj. Când vor fi puse în vânzare biletele
Publicat: 17/04/2019, 12:40

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de organizatori, fanii lui Enrique Iglesias vor avea parte de o atmosferă incendiară și un spectacol unic.

„Îndrăgitul cântăreț latino, Enrique Iglesias, va ajunge pentru prima dată în orașul din inima Transilvaniei și va susține în 29 octombrie 2019, ora 20 un concert care face parte din turneul . Eveniment va avea loc la BT Arena. Starul latino își va încânta fanii cu cele mai cunoscute piese , , , sau , piese care deja sunt în toate topurile internaționale. Nu este deja o surpriză faptul că Enrique este un îndrăgit al publicului român și fanii artistului trebuie să se pregătească pentru două ore în care vor avea parte de o atmosferă incendiară și un spectacol unic. O serie de efecte speciale, lumini și proiecții vor face ca acest concert să fie o experiență greu de egalat pentru cei prezenți”, se arată în comunicat.

Biletele vor fi puse în vânzare de joi, începând cu ora 10:00, și vor fi disponibile pe eventim.ro.

Potrivit organizatorilor, Enrique Iglesias este considerat unul dintre cei mai influenți cântăreți ai momentului, nefiind niciun alt artist pop care să aibă atât de multe piese în topurile internaționale într-un timp atât de scurt.

„Enrique Iglesias provoacă senzație de fiecare dată când se află pe scenă, iar piesele sale sunt fredonate de zeci de mii de oamenii la fiecare concert”, arată sursa citată.

Cu turneul „All the hits LIVE”, Enrique Iglesias a susținut concerte în Praga, Budapesta, Ljubljana, Oslo, Atena, Copenhaga, Lisabona și Kiev.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
Oana Lis, diagnosticată cu CANCER! Clipele grele prin care trece soția lui Viorel Lis: „Viața...
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cutremur de peste 8,5 GRADE în România. Prof. Mărmureanu a făcut anunțul
Exclusiv: Ovidiu Lipan Tăndărică nu își mai bea cafeaua singur. În compania cui a fost...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Motivul pentru care Florin Piersic ar fi omis un detaliu care ridică mari semne de...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
A fost prins unul dintre cei mai cunoscuți traficanți de persoane din Europa
×